Frank e un englez care izbucnește de
energie, folosește adjective la superlativ, face complimente și de nu s-ar
comporta astfel cu toată lumea ar fi tipul de care să te îndrăgostești. Uneori
se așează jos, pe podea și ne vorbește, fără să se sinchisească deloc. Își
scoate pantofii și se simte cel mai liber om de pe pământ. De ar fi așa și
profesorii noștri de la universitate, sunt sigură că mulți ar schimba sălile
sinistre de curs cu un cerc de scaune în care să te simți tu. Iar bătrânul lui
Ionesco ar aduce și mai multe scaune pentru spectatorii învățământului
basarabean.
Serile sunt calde. Jucăm
cărți cu mongolienii. Am împrumutat ceva comun de la ruși, pe lângă cântece și
tot felul de cunoștințe generale. Jocurile noastre sunt cu pedepse și uneori
devin înflăcărate. Ceilalți doar se amuză. Nu se prea încumetă să joace. Deja
și alți turiști ne-au remarcat. Asta pe lângă faptul că suntem un fel de ciori
albe, la propriu.
*
Pentru prima dată am
fost într-un safari. Nu dintr-acelea artificiale despre care îmi povestea
frate-meu că a văzut în Londra. E un safari adevărat. O insulă plină de animale pe care le văzusem în
enciclopedii. Am ajuns până la insulă cu o barcă cu motor. Trebuie să stăm
fixați la mijlocul bărcii ca să nu se răstoarne. Îmi plimb degetele prin apa
rece. La mal stau hipopotami. Animalele ne evită. Nu sunt prea prietenoase. În
unele momente nici nu prea îmi doresc prietenia lor. E o insulă plăcută. Îmi
aminteşe de păşunile noastre pe care am alergat în copilărie.
*
Ne ducem la cumpărături. Nu e vorba de nişte centre comerciale, dar intrăm prin
magazine. Nu am mai văzut niciodată atâtea peruci adunate la un loc. Se pare că
africancele nu au o podoabă capilară prea bogată. Naomi mi-a povestit că chiar
au probleme grave cu părul, de aceea multe dintre ele preferă părul scurt sau
perucile. Nu pot trece neobservate nici fetele cu o sută de cosiţe. Ei bine, se
pare că ăsta nu e niciun trend. Ele îşi împletesc cosiţele şi le lasă pentru o
lună. Astfel evită problemele cu părul, care din cauza soarelui este unul
slinos. Magazinele de acolo îmi amintesc de piaţa centrală din Chişinău. Totul
este vechi şi neamenajat. Nu m-m ales cu multe achiziţii, deşi preţurile sunt
avantajoase. Când am schimbat 50 de dolari aveam în mână câteva zeci de mii de
lei de-ai lor. O avere!
*
În ultima seară, cei de la hotel ne prezintă un program artistic african.
Mă pomenesc în mijlocul unor dansuri și strigăte specifice. Haine colorate,
mișcări „animalice”, dar o atmosferă care îmi va lăsa multe amintiri. Dimineața
mergem spre aeroport. Urmează să mă întorc la Chișinău. Îmi sprijin capul de
geam. E prima mea călătorie. Se spune că lumea
e o carte, iar eu încep să citesc a doua pagină a ei. Stau în avion cu ohii
pironiți la geam. Îmi revine mereu în fața lor imaginea unei femei anorexice,
desculță și cu un copil în brațe.
Citiți și prima parte Jurnal din safari (1)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu