De ceva vreme, sunt mai ironică şi tratez unele situaţii cu umor. Încerc să fiu directă şi tind să spun lucrurilor pe nume. Cred că şi aşa e multă falsitate pe un singur etaj. Fie că e ping pong de replici, contradicţii sau glume "inocente", important e să ne păstrăm sinceritatea şi să nu hrănim ego-ul oamenilor cu fraze meticulos şlefuite care să le stea în gât.
Eram într-o zi în troilebuz. Două fete o complimentau pe alta. Le plăcea cum şi-a vopsit părul. La staţie, respectiva domnişoară a coborât. Cele care au rămas şi-au schimbat brusc opinia. "Ai văzut ce şi-o făcut din capu` acela. Asta de când o vinit la universitati, fa!". Ei bine, în acea clipă mi-au trecut prin minte cele mai recente complimente şi posibilele replici după ce uşile s-au închis şi şoferul a anunţat următoarea staţie.
Mă îngrozesc la gândul că prietenii cei mai buni m-ar putea minţi în faţă. Am încercat întotdeauna să-mi exprim opinia obiectiv. Nu e vorba de perfecţiune şi nici de cunoştinţe avansate. E vorba de nişte oameni pe care îi cunoşti şi îţi solicită părerea pentru că au încredere în tine, ci nu pentru că vor să fie acoperiţi de petale roz, chiar în troilebuz.
Îmi permit ironie şi sarcasm, dar tot ceea ce le spun oamenilor din jurul meu vine din dorinţa aprigă de a ne întâlni peste ani şi a ne critica stilul pentru a pleca împreună la cumpărături. Sau a face schimb de cărţi. Sau, pur şi simplu, a conversa liber despre orice, fără promisiuni, beneficii şi împrumuturi. Pentru a transforma discuţia noastră în interacţiune constructivă şi nu într-o împărţeală de bârfe, mai ceva ca la vândutul seminţelor în piaţă.
Până la urmă, francheţea nu-i un defect, ci un bilet de călătorie prin cele mai frumoase şi nebune prietenii. Cu uşile închise sau deschise să vorbim despre/cu oameni la fel. Pentru asta nu există taxator.
