Aceste stări chiar ţi se întâmplă, mai ales după ce îţi este regenerat Ţesutul viu cu Emilian Galaicu-Păun, răsfoind prin câteva (zeci) de biblioteci în discursurile sale şi explicându-ţi toate întrebările legate de scriitură. Până la urmă, nu trebuie să înveţi a fi un scriitor bun, ci un cititor bun, iar, astfel de şedinţe sunt cele mai valoroase lecţii de lectură.
Da, lecţii de lectură/ literatură/ scriitură şi mai mult, de viaţă, 10X 10 viaţă (literară). Trei ore în compania scriitorului au trecut ca o clipă pe care noi am reuşit să o surprindem şi din care am avut ce învăţa, atât despre lectură, cât şi despre cartea respectivă.
Emilian Galaicu- Păun lucrează de 14 ani la acest roman, aşa că luaţi-vă gândul că noi îl vom înţelege într-o singură zi. Oricum pentru a doua lecturare el ne propune o altă structură care începe cu capitoulul 8 (vezi indicaţiile la începutul cărţii). De fapt, el ne atenţionează că "această carte nu ar fi trebuit niciodată scrisă, cel puţin pentru a nu prelungi suferinţele personajelor ei și după moartea celor care le-au inspirat; pe de altă parte însă, a o lăsa nescrisă echivalează cu o mărturie falsă, prin omisiune”. Astfel, „Pentru gravele afronturi aduse valorilor de necontestat până mai ieri, Emilian Galaicu-Păun poate răspunde asemeni puştiului care a fost cândva: „Tata! Tata! Am dat să scutur tocul şi l-am stropit… pe Lenin!”
Dacă apar manifestări neplăcute în urma lecturării acestei cărţi, începeţi cu Arme grăitoare de acelaşi scriitor. Dacă simpomele se menţin începeţi cu alte cărţi din literatura universală. Dacă senzaţiile nu dipar, pur şi simplu lăsaţi cartea deoparte pentru a nu deteriora esenţa acesteia.
Lectură plăcută!
